Press releases

Ieri, 28 iunie, primii finaliști ai Concursului Internațional de Eseuri „Youth Essay Prize Competition” și-au ridicat mult meritatele premii. Evenimentul de decernare a fost găzduit de către Ambasada Suediei la Chișinău, iar cei 2 finaliști…
Astăzi, 22 iunie, Centrul Analitic Independent Expert-Grup prezintă în cadrul unui eveniment public modul în care au fost executate recomandările Curții de Conturi în anul 2016. Nivelul de implementare al acestora rămâne a fi extrem…
Centrul Analitic Independent Expert-Grup readuce pe agenda de discuție publică, astăzi, 16 iunie, în cadrul unei conferințe de presă problema nerezolvată a gazoductelor constituite în cadrul așa-numitului „program național de gazificare” (PNG). Experții solicită autorităților…
Analiza performanței înregistrate de sectorul public pe 3 subiecte de interes major: implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011 – 2016, salarizarea în sectorul bugetar și în domeniul de parteneriat public privat,…
Dezvoltarea economică a oricărei țări depinde în mod direct de existența unui sistem financiar bine organizat care permite o alocare eficientă a resurselor între cei care economisesc și cei care investesc. În prezent, în economia…
Odată cu semnarea Acordului de Asociere cu UE și aprobarea noii legi privind achizițiile publice, sistemul de achiziții publice din Republica Moldova a fost supus unui complex proces de reformare, însă din cauza tergiverăsării creării…
The XVIth edition of the economic magazine MEGA, brings back today, May 18, the issue of the economic growth of the Republic of Moldova. According to experts, in 2016 the country’s Gross Domestic Product increased…
În contextul angajamentului asumat de către Expert-Grup privind monitorizarea acțiunilor autorităților în direcția stabilizării și reformării sectorului bancar, organizația vine, în cadrul unei conferințe de presă, cu o apreciere a implementării recomandărilor formulate în cadrul…
Chișinău, 13 aprilie // Centrul Analitic Expert-Grup, a lansat astăzi, 13 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă, un apel pentru demararea unor politici complexe în vederea depășirii crizei de încredere dintre bănci și economia…
Chișinău, 11 aprilie // Controversatul subiect al evoluției exporturilor moldovenești, ca urmare a implementării ZLSAC, a fost readus în discuție de către Centrul Analitic Expert-Grup, astăzi, 11 aprilie, în cadrul unui eveniment public. Potrivit experților,…

Access the monitoring application

app6
apl1 en
aplicat6en
app7
apl2 en
aplicat71en
app8
apl3 en
aplicat8en

Projects

scoala en

lapunct en

budget en

You use the ADS Blocker component.
We do not use advertising elements, we only present our own products or donors that promote some projects. Some features may be blocked, please disable the ADS Blocker component.
Thanks for understanding!

Expert-Grup is asking you: What actions are needed to support the companies during the corona crisis (choose a maximum of 3)?

×

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: