Print this page

Rapoartele Curții de Conturi: probleme în gestiunea Fondului Forestier, ocrotirea sănătății și managementul financiar al întreprinderilor de stat

Foto: www.rise.md Foto: www.rise.md
Publishing date: Thursday, 25 August 2016
Views: 6447

Chișinău // Expert-Grup a analizat rapoartele Curții de Conturi pe trei subiecte principale: gestiunea Fondului Forestier, ocrotirea sănătății și managementul financiar al întreprinderilor cu capital majoritar de stat. Sinteza rapoartelor arată că managementul acestor sectoare este unul neperformant, și are loc în lipsa unor obiective și indicatori de performanță care ar descrie clar care sunt rezultatele pe care instituțiile și autoritățile publice ar trebui să le realizeze.

Managementul defectuos al Agenției Moldsilva și al altor instituții subordonate, cauzat în mare parte de lipsa unui sistem de evidență a contractelor de arendă, au dus la pierderea a peste 300 ha de pădure, tăieri ilegale de lemn cu o valoare de aproape 6 milioane de lei și defrișări ilegale a peste 13 ha de pădure și suprafețe forestiere. „Dacă nu va fi urgentată procedura de corectare a greșelilor în delimitarea incorectă a suprafețelor de pădure, statul riscă să piardă peste 220 de ha de pădure în favoarea unor agenți economici”, a menționat Tatiana Savva, autorul sintezei.

În cazul instituțiilor medicale analizate de Curtea de Conturi -  Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic Republican și Institutul Mamei și Copilului,  principalele probleme țin de lipsa planurilor de gestiune a crizelor bugetare și de  administrare a patrimoniului și achizițiile publice. Din cauza instabilității bugetare care a afectat sistemul de sănătate, aceste trei instituții au acumulat anul trecut datorii de aproape 140 milioane lei către furnizori, iar 40% din totalul solicitărilor de medicamente din partea secțiilor spitalelor au fost respinse. În rezultat, a scăzut calitatea serviciilor medicale acordate cetățenilor. Având în vedere că această situație se repetă și în 2016, cel mai probabil spitalele se vor confrunta cu aceleași probleme ca în anul precedent.

O altă problemă se referă la faptul că instituțiile medicale nu asigură beneficiarilor libertatea de a-și alege singuri prestatorul de servicii medicale. Aceștia sunt nevoiți să meargă la instituția medicală indicată de medicul de familie, chiar dacă aceasta din urmă oferă servicii de o calitate mai proastă. „E vorba de o slabă capacitate a Ministerului de a asigura serviciile medicale de calitate în orice instituție medicală de profil, indiferent de nivelul acesteia”, a declarat Tatiana Savva.


savva

Tatiana Savva a prezentat studiul în cadrul unei conferințe de presă 

Ultimul subiect analizat, și anume modul în care Ministerul de Finanțe face monitorizarea financiară a întreprinderilor de stat și ale societăților comerciale cu cotă majoritară de stat, relevă că deși prevederile legale se aliniază cu bunele practici, acestea sunt contradictorii. De asemenea, Ministerul Finanțelor nu poate genera decât anual date despre situația financiară a instituțiilor. Lipsa de date mai frecvente este cauzată de două motive: (i) BNS colectează aceste date doar în bază anuală, deși le adună trimestrial; (ii) o parte din întreprinderi nu oferă nicio informație financiară Fondatorului sau Ministerului Finanțelor.

Totuși, Tatiana Savva constată că analiza întreprinderilor doar din prisma indicatorilor financiari este neproductivă: „Este insuficientă doar analiza indicatorilor financiari ale întreprinderii pentru a evalua performanța acesteia. Pentru aceasta, Guvernul trebuie să formuleze obiective și sarcini pentru managerii acestor întreprinderi, să facă o legătură directă dintre remunerarea acestora și rezultatele obținute și să revizuiască rolul delegaților săi în consiliile de administrație. Altfel spus, este necesară revizuirea managementului corporativ al acestor tipuri de întreprinderi”.

Citește publicația (PDF)


 

Această publicație a fost elaborată de Expert-Grup în cadrul proiectului „Procesul bugetar în Republica Moldova: Monitorizarea transparenței și promovarea controlului public”, implementat cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova, Programul Bună Guvernare. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundaţiei Soros-Moldova sau al partenerilor acesteia.

FaLang translation system by Faboba