Dificultățile politice împiedică buna implementare a reformelor asumate față de UE

Print
Foto: Dan Guțu (preluare www.dw.de) Foto: Dan Guțu (preluare www.dw.de)
Publishing date: Tuesday, 17 February 2015
Views: 5181

 CHIȘINĂU // Asociaţia   pentru   Democraţie   Participativă   ADEPT   şi   Expert-Grup au prezentat o nouă ediție a publicației trimestriale „EUROMONITOR”, în care sunt descrise principalele evoluții și carențe în implementarea Planului de Acțiuni UE-Moldova în perioada octombrie-decembrie 2014. Documentul poate fi descărcat pe www.expert-grup.org.

În luna iulie 2014 a fost aprobat Planul național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – UE, care prevede mai multe acțiuni relevante reformei justiției. Totuși, sectorul justiției, în percepția publicului, rămâne a fi puțin credibil - potrivit Barometrului Opiniei Publice din noiembrie 2014, 70 % din respondenți nu au încredere deloc sau nu prea au încredere în justiție. În plus, reforma procuraturii este o restanță majoră, care pe lângă faptul că erodează masiv încredea în justiție a societății, a cauzat și ratarea a 1,8 milioane EUR din suportul bugetar oferit de către UE pentru reforma sectorului.

De asemenea, Procuratura întâmpină mari dificultăți în a incrimina falsurile în declarațiile de venituri și proprietate, din cauza unor legi ambigue și unei sarcini aparent imposibile a acestora de a proba uzul de fals. În acest condiții, sunt necesare prevederi clare care ar incrimina cert indicarea în declarație a datelor eronate sau incomplete, dar și aprobarea proiectului de lege recent prezentat în Parlament, care cuprindea propuneri în acest sens.

În plus, la finalul mandatului, legislativul nu a reușit să promoveze un șir de legi menite să asigure o mai bună protecție a drepturilor omului în Republica Moldova, prin neadoptarea în lectură finală a  proiectului de lege cu privire la introducerea unei cote de reprezentare minimă atât pentru femei, cât și pentru bărbați, pentru a asigura promovarea participării active a femeilor la luarea deciziilor în structurile de reprezentare publică.

În ceea ce privește reglementarea conflictului transnistrean, menționăm adoptarea de către Parlament a Declarației cu privire la procesele de reintegrare teritorială a țării în contextul parcursului european al Republicii Moldova, care vine să seteze încă o dată reintegrarea teritorială a Republicii Moldova ca o prioritate națională.

La capitolul politici macroeconomice și macrofinanciare, menționăm inițierea procesului de elaborare a Cadrului bugetar pe termen mediu (2016-2018). Cu toate acestea, eșecul adoptării Bugetului Public pentru 2015 mărește semnificativ nivelul de incertitudine și amână pe un termen nedeterminat aprobarea unor modificări esențială în politica fiscal-bugetară.

În perioada analizată, s-au accelerat masiv relațiile comerciale cu UE, odată cu ratificarea de către Parlamentul European a Acordului de Asociere. În plus, acesta a aprobat o propunere legislativă privind mărirea semnificativă a contingentelor de produse moldovenești ce pot fi exportate în UE fără aplicarea taxelor de import - 40.000 tone de mere proaspete, 10.000 tone  struguri de masă pentru consum în stare proaspătă şi 10.000  tone  prune. Se estimează că majoritatea acestor produse vor fi comercializate în România.

„Acordul de Asociere cu UE coincide cu necesitatea vitală a economiei moldovenești de a se reforma, moderniza și a-și diversifica piețele externe de desfacere. Totuși, pentru o valorificare plenară a acestor oportunități, este necesar un Guvern funcțional, profesionist și responsabil - o condiție din ce în ce mai dificil de realizat în actualele circumstanțe politice”, a declarat Adrian Lupușor cu referire la progresul Republicii Moldova în implementarea prevederilor economice din Planul de Acțiuni Moldova-UE.

Totuși, valorificarea deplină a oportunităților ZLSAC în cazul produselor moldovenești interzise pe piața rusească nu este încă posibilă din cauza necorespunderii cu cerințele de calitate și/sau cu standardele de comercializare solicitate pe piața europeană, dar și lipsa de unor acțiuni eficiente de branding la nivel european.

În altă ordine de idei, a fost adoptată Strategia de management integral al frontierei de stat 2015-2017, care urmărește prevenirea și combaterea migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere, în conformitate cu standardele europene. Pentru realizarea Strategiei sunt prevăzute 2,4 milioane euro din partea UE ca suport bugetar. Totodată, din proiectele de asistență externă sunt prevăzute alte circa 46,2 milioane euro. Totuși, implementarea eficientă a acesteia ar putea fi afectată de constrângerile instituționale și politice din țară.

La capitolul progrese menționăm și simplificarea eliberării certificatului fitosanitar pentru export, prin reducerea cu 50% numărul de documente solicitate de la agenții economici, care va diminua costurile de obținere a certificatului fitosanitar la export cu 70% și a timpului de așteptare cu 50%. În același timp, termenul de eliberare a autorizației de funcționare în comerț a fost redus de la circa 70 zile în momentul actual până la 7 zile.

Un eveniment important ce ține de politica industrială a fost semnarea contractului de vânzare-cumpărare a gazelor naturale dintre Republica Moldova și România. Contractul dat a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2015, stabilind un preț de 276,6 USD pentru 1000 metri cubi de gaz. În cadrul aceluiași proiect, este planificată extensiunea în 2015 a gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău. Cu toate acestea, punerea în funcțiune a acestui gazoduct are loc foarte anevoios, iar criza politică va lungi și mai mult termenii de implementare a acestui proiect. Tot la capitolul politică industrială, menționăm implementarea etichetării energetice a produselor casnice, care va contribui la îmbunătățirea calității produselor, la reducere consumului de energie și la diminuarea impactului negativ asupra mediului.

La capitolul transport, menționăm acordul semnat între executiv și BERD privind finanțarea în valoare de 52,5 milioane de euro a modernizării Căii Ferate a Moldovei. Aceasta prevede reabilitarea infrastructurii feroviare, dar și achiziționarea a zece locomotive multifuncționale noi. UE vine și ea cu o contribuție de 5 milioane euro. Totuși, acest proces de modernizare este pus în pericol de incertitudinea cauzată de problemele în administrarea acestei întreprinderi.

La capitolul e-guvernare, amintim lansarea sistemului informațional automatizat E-reporting, care permite agenților economici să transmită rapoartele prin Internet, ceea ce simplifică procesul de depunere a formularelor. În plus, în cea de-a doua etapă de digitizare a actelor de stare civilă, se planifică digitizarea adițională a 9 milioane de acte, ceea ce va facilita accesul cetățenilor la servicii publice calitative, dar și o gestiune mai eficientă și mai sigură a datelor.

Acest material este elaborat în cadrul proiectului comun al ADEPT și Expert-Grup ”Relațiile UE-Moldova – monitorizarea progresului în cadrul Parteneriatului estic în anul 2013” finanțat de Fundația Soros-Moldova. Opiniile exprimate aparțin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundaţiei Soros-Moldova sau al partenerilor acesteia.

 

Descarcă noul Euromonitor

Print

Access the monitoring application

app61
apl1 en
aplicat6en
aplicat611en
app7
apl2 en
rap eu en
app8
apl3 en
aplicat81en

Projects

scoala en

lapunct en

budget en

You use the ADS Blocker component.
We do not use advertising elements, we only present our own products or donors that promote some projects. Some features may be blocked, please disable the ADS Blocker component.
Thanks for understanding!

Resetează

Cursor:

Contrast:

Dimensiune Font:

Alb/Negru:

Referințe:

Imagine: