În 2009 investiţiile de capital practic au sucombat, scăzând cu 45% faţă de anul 2008. Asemenea rate de declin ale activităţii investiţionale pot fi găsite numai în anuarele statistice din perioada tranziţiei timpurii, adică prima parte a anilor 1990.
Economiştii de la Centrul analitic Expert-Grup sunt de părere că „este evident că criza financiară a avut o contribuţie esenţială la aceste colaps investiţional, dar multe companii au amânat planurile investiţionale fiind speriate de violenţa politică din aprilie şi instabilitatea politică ce a urmat. Investiţiile străine directe s-au comprimat de aproape 9 ori în prima jumătate a anului”.
Cât despre investiţiile interne, acestea s-au redus din cauza dobânzilor nefiresc de înalte la creditele bancare pe termen lung, ineficienţa pieţei de capital şi lipsa resurselor proprii ale companiilor, toate acestea găsind sol fertil în pesimismul economic general.
Contracţia de aproape 40% a volumului lucrărilor de construcţie-montaj – care în ultimii ani au reprezentat mai bine de jumătate din totalul investiţiilor de capital în Moldova – a fost principalul factor structural al declinului investiţional. La prima vedere, cu o piaţa imobiliară supra-înfierbântată pe parcursul ultimilor ani, o asemenea recesiune ar părea o corecţie necesară. Dar riscul major este faptul că băncile moldoveneşti „au înmormântat” o mulţime de resurse în sectorul construcţiilor (15% din totalul resurselor), iar în prezent acest sector este într-o criză sistemică.
Preţurile imobiliare în scădere servesc ca un duş rece pentru companiile de construcţii, dezvoltatori şi bănci.
Sursa: Jurnal.md